Către clienţii noştri
Scopul competiţiei economice este acela de a crea valoare - atractivă şi accesibilă pentru alţii. Există nevoia pentru credit. Creditul este un fenomen natural în mediul economic. Creditul implică mai multe riscuri: poţi pierde un împrumut din varii motive incluzând fraudele intenţionate, carierele eşuate sau neplata. Cauzele economice, sociologice şi psihologice ale unei datorii pot fi incredibil de variate.
Există o dilemă: ar trebui să nu acordăm credite şi astfel să pierdem din cota de piaţă sau ar trebui să acordam credite şi să dăm faliment datorită debitorilor neplătitori? Astăzi creditorii sunt nevoiţi să acţioneze mai aproape de graniţele din ce în ce mai fine între cele două extreme. Ce trebuie să facem?
Creditele nu pot fi evitate pe termen lung. Creditele nu implică numai un împrumut financiar, ci sunt specifice şi situaţiilor în care un produs/serviciu este livrat către client întro zi dar acesta este plătit în zilele urmatoare. Aşadar, vor avea de caştigat cei ce vor face alegerea potrivită privind cui să acorde credite şi să decidă înţelept în privinţa sumelor acordate, termenilor creditului şi a garanţiilor asociate.
Imediat ce un bun/serviciu purtător de valoare a fost livrat către client, se naşte o situatie ce poate fi descrisă ca un joc în cadrul căruia debitorul are opţiunea să platească, dar de asemenea are şi multe alte opţiuni să nu plătească. Aceste opţiuni pot părea nenumărate pentru cei neiniţiaţi (clienţii pot invoca zeci de idei şi motive); în realitate obiectivul companiilor de colectare de creanţe este acela de a identifica şi înlătura aceste opţiuni.
Metode tipice:
-
disimularea (ex. încheierea unui contract cu date false şi o identitate falsă)
-
ascunderea (mutarea la o adresă noua, închiderea numerelor de telefon iniţiale)
-
amânarea
-
înşelăciunea (simularea stării de faliment, furnizarea de alte informaţii nereale)
Conform teoriei lui Clausewitz, metodele descrise mai sus ne aduc aminte de strategiile partizanilor, în timp ce numai o echipă bine instruită poate lupta împotriva acestora. Această echipa o reprezintă compania de colectare creanţe, care deţine suficienţi specialişti, operatori, administratori, angajaţi pentru logistică, contact direct cu poliţia, o imensă bază de date, infrastructură IT, psihologi, avocaţi, matematicieni, experţi în marketing şi reprezentanţi teritoriali. în mod normal, un arsenal atât de bogat poate să nu fie întotdeauna necesar, dar este asigurarea faptului că aceste componente ale sale sunt disponibile pentru situaţiile în care acestea vor fi cerute.
În final, iată 5 recomandări pe care le adresăm Clienţilor noştri:
- Fiţi mai prudenţi în acordarea creditelor!
- Solicitaţi companiei noastre consiliere pe strategia de creditare
- Solicitaţi companiei noastre consiliere pe procedura de creditare
- Actionaţi imediat asupra plătitorilor întârziaţi, având în vedere corectitudinea şi proporţiile! Noi vă vom ajuta să dezvoltaţi o metodologie eficientă.
- Identificaţi situaţiile fară şanse de rezolvare şi nu irosiţi banii pe ele.
Pe scurt: Suntem prezenţi în 11 ţări din Europa Centrală şi de Est, şi nu numai. Cunoaştem implicaţiile juridice ale colectării şi avem o echipă profesionistă formată din peste 1000 de specialişti angajaţi, echipă în continuă dezvoltare.

